Ziua Internațională a Bolilor Rare – prima conferință națională dedicată bolilor rare hematologice deschide un demers educațional amplu al Societății Române de Hematologie
Cu prilejul Zilei Internaționale a Bolilor Rare, Societatea Română de Hematologie subliniază importanța diagnosticului precoce, a colaborării multidisciplinare și a accesului la terapii inovatoare în managementul bolilor rare hematologice.
În acest context, Societatea Română de Hematologie a organizat recent prima conferință națională dedicată exclusiv bolilor rare hematologice, eveniment care marchează debutul unui amplu demers educațional și profesional. Pe parcursul acestui an, vor urma încă cinci conferințe similare, desfășurate în diferite centre medicale din țară, având ca obiectiv consolidarea expertizei și armonizarea practicii medicale la nivel național.
Bolile rare hematologice reprezintă un domeniu complex, caracterizat prin heterogenitate clinică, dificultăți de diagnostic și necesitatea unei abordări integrate. Dezvoltarea rețelelor de expertiză și actualizarea permanentă a protocoalelor de diagnostic și tratament rămân priorități esențiale pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților.
„Această conferință are câteva obiective foarte clare: identificarea problemelor din practica medicală, elaborarea ghidurilor și protocoalelor de diagnostic și tratament și facilitarea schimbului de experiență între colegii din toată țara, astfel încât pacienții să beneficieze de o îngrijire cât mai bună”, a declarat Prof. Dr. Daniel Coriu, în cadrul evenimentului.
Discuțiile din cadrul conferinței au evidențiat rolul metodelor moderne de diagnostic, inclusiv testarea genetică și tehnicile avansate de biologie moleculară, precum și impactul terapiilor inovatoare asupra prognosticului pacienților cu boli rare hematologice.
Specialiștii au subliniat, de asemenea, necesitatea creșterii nivelului de conștientizare în rândul comunității medicale, în condițiile în care multe dintre aceste patologii prezintă simptome nespecifice și pot rămâne nediagnosticate pentru perioade îndelungate.
Prin acest demers național, Societatea Română de Hematologie își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea educației medicale continue, actualizarea ghidurilor naționale și consolidarea colaborării între centrele de expertiză, cu obiectivul de a asigura pacienților din România acces la standarde moderne de diagnostic și tratament.